Școala românească din Transilvania, ca instituție de cultură, a apărut dintr-o necesitate acută de luminare a poporului, de scoatere a sa din întunericul de secole a neștiinței de carte, de călăuzire a acestuia spre un destin hărăzit de impresionantul său trecut istoric. Apariția școlii românești a fost precedată de un șir lung de încercări și eșecuri, de o luptă neîncetată a cârmuitorilor acestor meleaguri. După Marea Unire din 1918, şcoala confesională românească din Topliţa s-a transformat în şcoală de stat, urmând a se înfiinţa noi şcoli primare în principalele cătune ale localităţii, precum şi şcoli secundare pe diverse profile şi meserii.
Istoricul Școlii din Călimănel începe în anul 1923. Aceasta începe să funcţioneze la 1 septembrie, învăţător fiind Floareş Ioan. Şcoala nu are local propriu, cursurile se desfăşoară într-o casă închiriată, proprietatea locuitorului Ioan a Fârţului, situată pe pârâul Călimănel, lângă Moara lui Balaj, la o distanţă de 1,5 km de Drumul Naţional Nr. 15. Clasele I – IV îşi desfăşurau activitatea în aceeaşi sală de clasă. Elevii din clasele V – VII frecventau cursurile la Şcoala primară Nr. 1 Centru.
În anul 1925 este numit ca învăţător Victor Bucur, proaspăt absolvent al Şcolii Normale de Învăţători din Tîrgu Mureş, originar din Topliţa. Se înfiinţează cursuri serale pentru neştiutorii de carte. În anul şcolar 1927- 1928, pe postul de învăţător se află domnul Ioan Bogdăneanu, absolvent al Şcolii Normale din Tîrgu Mureş. În toamnă începe edificarea unui local propriu pentru şcoala din Călimănel, la Gura Călimănelului, în apropiere de Drumul Naţional. Conform planului, clădirea trebuia să aibă 2 săli de clasă, o cancelarie, un coridor lung şi 3 camere pentru locuinţa directorului. În toamna anului 1927 s-a realizat numai o sală de clasă, netencuită în exterior. Piatra pentru zidărie a fost adusă de către localnici cu atelaje trase de boi sau cai. Valoarea construcţiei se ridica la suma de 700.000 lei, mult comentată pe atunci, considerându-se a fi exagerată. În anul 1928.este numit învăţător director, domnul Ponta Remus. Se înfiinţează un al doilea post de învăţător, ocupat de domnul Matei Mihail, iar în anul şcolar următor de domnul Gheorghe Voichiţoiu. Cursurile se desfăşurau alternativ, înainte de masă şi după-masa, în sala de clasă nou construită. Continuă cursurile serale pentru alfabetizare.
În 1930 şcoala funcţionează tot cu două posturi de învăţători, activând domnul Blaj Vestimian şi domnişoara Comes Elena, urmaţi de Vasiliu Cristea şi Vitoş Irma, în 1931. Nu s-au mai ţinut cursuri de alfabetizare. Până la 3 noiembrie 1932 funcţionează ca învăţători soţii Popescu Constantin şi Popescu Rafila. După detaşarea acestora la şcoala de pe Vale, rămâne ca detaşat un singur învăţător, Constantin Şerban. Se constată o scădere a frecvenţei elevilor la cursuri. Clădirea nefinalizată a şcolii este supusă deteriorării, mai ales că apa din pârâu s-a infiltrat sub fundaţie, digul protector fiind afectat de inundaţii. Se impune de urgenţă repararea digului. În anul 1933 revin la posturile lor soţii învăţători Popescu Constantin şi Rafila, după care, în 1934 se transferă din nou la Şcoala primară Vale. Inventarul şcolii este modest: o masă, un scaun, 12 bănci lungi, 10 tablouri intuitive. Este numit ca învăţător titular domnul Trâmbiţaş Ioan. Celălalt post este ocupat de domişoara Coşiocaru Elena, apoi de domnişoara Maria Bicăjan, ca titulară.
În anul şcolar 1933- 1934 sunt înscrişi în clasele I – VII 98 elevi. Învăţătorul Trâmbiţaş începe o campanie de recenzare a tuturor copiilor de vârstă şcolară, ajungându-se la înregistrarea unui număr de 160 copii. Prin măsuri de lămurire a părinţilor, dar şi administrative, concretizate prin amenzi, s-a reuşit aducerea la şcoală a 153 copii până la vacanţa de Crăciun. Elevii din clasele V – VII au început să fie şcolarizaţi după masa, între orele 14 – 18, la Şcoala primară Călimănel, nemaifiind nevoiţi a se deplasa la Şcoala primară din Centru, aflată la o distanţă de 2,5 km. Se foloseau pentru studiu sala de clasă existentă şi cancelaria.
În anul şcolar 1934 – 1935 s-a închiriat o casă aflată lângă şcoală, de la fabrica de cherestea, făcându-se demersuri, în scris, către autorităţile locale, Prefectura Judeţului Mureş, Comitetul Şcolar Judeţean, Revizoratul Şcolar, Minister, pentru continuarea lucrărilor la edificiul şcolii, început în 1927. Primăria reuşeşte să obţină un parchet de pădure la locul numit Cica, în urma avizului favorabil primit de la Ministerul Domeniilor. După întocmirea formelor legale de licitaţie, la 1 septembrie 1935, lucrarea de edificare a localului şcolii a fost dată antreprenorului Molnar Francisc din Topliţa. Temelia şi sala de clasă existente erau făcute de antreprenorii fraţii Pap din Reghin. Lucrările au încetat în decembrie, odată cu instalarea îngheţului. Şcoala era pusă sub acoperiş. Planul iniţial a fost modificat. Clădirea trebuia să aibă în final: 2 săli mari de clasă, o cancelarie, un coridor, un antreu, o sală mare de 8/10, 3 camere, locuinţă pentru director, cămară, un antreu.
Lucrările au reînceput în luna mai 1936. În paralel cu realizarea construcţiei, cu sprijinul primăriei şi al sătenilor au fost aduse materiale pentru nivelarea curţii şcolii, construirea de ziduri protectoare înspre albia pârâului Călimănel. S-au executat următoarele lucrări: wc, fântână cu roată, magazie de lemne, şanţuri de scurgere a apei, pod peste pârâul Călimănel, scenă destinată serbărilor, amplasată într-o sală de clasă. Sălile de clasă au fost dotate cu mobilierul necesar.
Inaugurarea localului de şcoală nouă are loc la 25 octombrie 1936, dată ce coincide şi cu primul cerc cultural al învăţătorilor din anul şcolar 1936 – 1937. După şedinţa didactică şi lecţia demonstrativă, s-a desfăşurat în curtea şcolii un program destinat inaugurării, la care au participat peste 1 000 de persoane din localitate şi comunele vecine, autorităţile locale, prefectul Porubschi, sub-inspector de cancelarie, domnul Pavel Mancaş. S-a făcut o dare de seamă asupra lucrărilor executate, directorul şcolii, Trâmbiţaş Ioan evidenţiind eforturile depuse din partea autorităţilor, locuitorilor, muncitorilor de sub conducerea antreprenorului Molnar. Serbarea ce a urmat a fost bogată şi variată: cântece şi dansuri populare, cor, piesă de teatru a tineretului din sat.
Continuă în perioada ce urmează acţiunea de îmbogăţire a zestrei materiale a şcolii. S-au plantat 90 puieţi, care după un an au fost altoiţi. S-au confecţionat şi amplasat în curtea şcolii aparate de gimnastică, s-a constituit o bibliotecă cu 750 volume, s-au amenajat ronduri cu flori, parc, s-a înfiinţat un atelier de tâmplărie. Încă din aprilie 1935 s-au constituit formaţii de teatru şi cor cu tinerii din sat, dându-se reprezentaţii cu diverse ocazii, îndeosebi când se ţineau conferinţe din partea despărţământului Astra şi a căminului Patriarhul Miron. Tot cu sprijinul sătenilor şi al elevilor s-a împrejmuit cu gard din scândură tot terenul şcolii, în lungime de 500 metri liniari. Ministerul Instrucţiunii Publice a conferit domnului Trâmbiţaş Ioan, directorul Şcolii primare Călimănel, pentru merite deosebite, „Medalia Răsplata Muncii Clasa I pentru Construcţiuni Şcolare”. În urma transferului învăţătoarei Bicăjan Maria, începând cu anul şcolar 1939-1940, postul II, devenit vacant, a fost ocupat de domnişoara Livia Neamţiu, căsătorită mai târziu cu domnul Ioan Trâmbiţaş. În ianuarie 1940, directorul şcolii, domnul Ioan Trâmbiţaş a fost concentrat pe front, în zona de Vest, rămânând la post Trâmbiţaş Livia, care trebuia să muncească dublu cu cei 160 elevi, înainte de masă şi după-masa.
La 11 septembrie 1940, şcoala este preluată de un comandant militar maghiar, care a exclamat: Încă o aşa şcoală frumos ornată, pregătită, uleiată, cu lemne, cu multe flori, totul pus la punct şi nedevastată, de la Satu Mare încoace până aici, nu am găsit. Se vede că aici a fost un adevărat învăţător, care a muncit, păcat că a plecat!
Între anii 1950 -1964, director a fost doamna Teslovan Ileana. Reconstrucția școlii se desfășoară între anii 1962-1963, atunci adăugându-se și etajul clădirii.
Domnul Hirişcău Eugen, director între anii 1964 – 1972 ne povesteşte cum arăta școala la momentul respectiv. O clădire simplă, dar solidă, cu parter și etaj, cu câte două săli de clasă pe fiecare nivel, o sală de materiale, un birou, sală profesorală, o cameră pentru grădiniță și o locuință pentru director. Ca și utilități erau: grupul sanitar, în fundul curții, magazia de lemne, fântâna cu apă potabilă, grădina cu pomi și legume, un teren de sport. Lipsea orice urmă de tehnologie și civilizaţie modernă. Fără lumină electrică, instalație de apă și canalizare, telefon, încălzire centrală, alte utilități…Activitatea didactică se desfășura pe parcursul zilei, la lumina naturală. Elevii şi cadrele didactice veneau pe jos la cursuri, din toate direcțiile, în toate anotimpurile. Mijloacele materiale erau: manualul, planșele, hărțile, tabla, creta și măiestria fiecărui profesor. Școala era orientată spre pregătirea pentru viață și mult mai aproape de piața muncii. Planurile de învățământ, programele școlare erau mult mai simple și practice. Structura anului școlar era stabilă pentru o perioadă nedefinită de timp.
La împlinirea a 50 de ani de la înființarea școlii primare din Călimănel, domnul Victor Bucur, fost învățător în această școală, consemnează evenimentul într-un articol publicat în Steaua Roșie, anul VIII, numărul 1994, pagina 7: Se împlinesc 5 decenii de când, pe unul din malurile pârâului Călimănel, într-o veche casă țărănească din bârne și brad, aflată într-un loc izolat de restul cătunului, își deschidea uşa, că poartă nu avea, o școală primară. Într-o cameră se țineau lecțiile, într-alta locuia învățătorul. Acum, la împlinirea a 5 decenii de când lumina culturii s-a aprins în Călimănel, urez foștilor mei elevi de la această școală viață lungă și fericire!
În anii ce urmează, au avut loc schimbări în conducerea Şcolii Generale Nr. 3, directori fiind pe rând Hirişcău Ileana, în anul şcolar 1972 – 1973, Lorincz Maria, în anul şcolar 1973-1974, Mîndru Simion, în perioada 1974 – 1984, urmat din nou de către Lorincz Maria, în perioada anilor 1984 – 1989. În mandatele lor, fiecare dintre directori au adus un plus de valoare şcolii, atât în ceea în ceea ce priveşte infrastructura şi baza materială a şcolii, cât şi privind creşterea calităţii procesului instructiv – educativ. Fiecare şi-a pus amprenta personală asupra instituţiei, prin modul de conducere şi relaţionare şi schimbările aduse la vremea respectivă.
După Revoluţia din 1989, conducerea şcolii a fost preluată, pentru doi ani, de către domnul Doltea Alexandru, urmat, din nou de către domnul Mîndru Simion, până în 2003, când, pe postul de director, a fost numită Nemţoc Mirela, actualul director al şcolii.
Timp de trei ani, şcoala a funcţionat, ca unitate independentă, însă, în urma restructurării învăţământului harghitean, începând cu ianuarie 2005, şcoala din Călimănel a fuzionat cu şcoala de pe Vale, devenind astfel, structură a Şcolii Generale Nr. 1, sub conducerea domnului director, Vodă – Marc Lică Adrian.
În vara anului 2008 s-a renovat structura situată în cartierul Călimănel, mutându-se acolo și centrul administrativ. Şi cum fiecare lucru lăsat de Domnul pe pământ are un nume, fiecare lucru creat de om are o denumire a sa, iar fiecare om are o anumită identitate, şcoala a primit denumirea de Școala Generală Andrei Șaguna, după numele marelui mitropolit al Transilvaniei. Din anul școlar 2012 – 2013, instituția a preluat grădinițele Dumbrava Minunată și Grădiniţa Dealului, schimbându-și și denumirea în Școala Gimnazială Andrei Șaguna, condusă de Vodă – Marc Lică Adrian, director şi director adjunct, Csatlos Anna.
Astfel că, unitatea şcolară își desfășoară activitatea în 4 locații, situate în cartiere diferite ale localității, la distanțe relativ mari una față de cealaltă, având trei structuri arondate. Principala activitate este oferirea unei educații de calitate, prin respectarea programelor școlare în vigoare și organizarea de activități extracurriculare.
Din anul 2017 managementul unităţii şcolare este asigurat de către echipa formată din Nemţoc Mirela, director şi Gingean Luminiţa Gabriela, director adjunct. În prezent, în cadrul acesteia funcționează 9 grupe de grădiniță, 6 clase de învățământ primar, 5 clase de învățământ gimnazial, 2 clase şi o grupă de învățământ special integrat pentru elevi/preşcolari cu Cerințe Educaționale Speciale și o clasă în cadrul Programului ,,A doua șansă”, învățământ secundar inferior, pentru persoanele care nu au reușit să finalizeze ciclul gimnazial. Este o școală incluzivă, unde toti copiii sunt acceptați, indiferent de etnie, religie, condiţie socială sau intelectuală.
Cultura organizaţională se caracterizează printr-un ethos profesional reprezentat de un ansamblu de trăsături având ca valori dominante cooperarea, munca în echipă, respectul reciproc, dragostea faţă de copii, dăruire, entuziasm, pasiune şi dorinţa de a reuşi. Valorile dominante sunt profesionalism, responsabilitate, transparenţă, libertate de exprimare, receptivitate la nou, creativitate, inițiativă, motivaţie, angajare. Climatul organizaţiei şcolare este unul deschis, pozitiv şi stimulativ, care oferă satisfacţii, relaţiile dintre cadrele didactice și întregul personal al școlii, fiind deschise, colegiale, bazate pe încredere, colaborare, respect şi sprijin reciproc.
Întreaga activitate se conturează în jurul principalului beneficiar al educaţiei şi sensul existenţei şcolii – elevul, preşcolarul, şcolarul de vârstă mică, elevul de gimnaziu sau cursantul adult. Colectivul Andrei Şaguna, este format din dascăli profesionişti, de calitate, dar mai ales, inimoşi, care şi-au pus elevii, mereu, mai presus de toate. Nu considerăm că e datoria noastră să formăm caractere, ci e vocaţia noastră. Pentru că, a fi dascăl nu poate fi niciodată o datorie sau o obligaţie. A pune suflet în tot ceea ce facem este în existenţa noastră zilnică. A fi părinţi, fraţi, surori, mentori, dascăli pentru elevii noştri ne defineşte întreaga activitate. A nu te gândi că nu eşti răsplătit material, de cele mai multe ori, este adevărata pasiune pentru copiii pe care-i educi. Şi noi suntem aceştia… Sufletul şcolii sunt elevii şi profesorii, necunoscute într-o ecuaţie al cărei rezultat îl reprezintă formarea. Elevul vine la şcoala noastră, la început, pentru că trebuie, iar mai apoi descoperă ce bine se simte. Aici, cadrele didactice sunt și dascăli, dar, în primul rând, părinți. Sunt primii la care apelează cei aflați în nevoie și de la care primesc atenție, grijă și învățătură. Profesorul este acea persoană care îl călăuzeşte, printr-un univers complicat, dar seducător, care îi propune un model şi îl ajută să descopere şi să se descopere.
Şcoala Gimnazială Andrei Şaguna are o semnificaţie profundă, ea inundă graniţele betonate ale unei instituţii şi se intrepătrunde cu viaţa. Şi dincolo de acestea…omul sfinţeşte locul… Şcoala Gimnazială Andrei Şaguna Topliţa e un astfel de loc binecuvântat.